DB Cargo Romania Academy, inaugurat în anul 2023, este primul centru de formare-calificare privat din domeniul feroviar din România care a calificat personal cu responsabilități în siguranța feroviară.
Eşti pasionat de calea ferată sau îţi doreşti o carieră în acest domeniu?
Te poţi califica alături de noi, în funcţiile de mecanic de locomotivă, revizor tehnic de vagoane sau şef de tren.Durata cursurilor de calificare variază între 6 sau 12 luni, în funcţie de programul la care aplici.
Condiţiile pentru a putea aplica sunt:
- să deţii diplomă de studii solicitată, conform legii;
- să fii apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru a putea desfăşura activitatea.
Mai multe informaţii despre procesul de recrutare şi selecţie găseşti în regulament.
Cursanţii sunt angajaţi în cadrul companiei pe durata desfăşurării modulelor de teorie şi practică în funcţia de muncitor necalificat, cu un salariu minim pe economie, urmând ca după promovarea examenului şi autorizarea în funcţie să li se atribuie încadrarea şi salariul aferent calificării.
Perioada de practică este efectuată în punctele de lucru proprii, cu formatori dedicați.
Pe lângă locul de muncă asigurat după efectuarea cursurilor și promovarea examenelor, DB Cargo își dorește ca desfășurarea programelor de calificare să implice utilizarea soluțiilor tehnologice monderne (tablete cu internet de mare viteză folosite inclusiv pentru pregătirea din afara orelor de curs, platforma informatică, biblioteca digitală).